Era o vreme cand cafeaua de dimineata o beam indubitabil la serviciu cu colegii. Ardeam de nerabdare sa ajung la birou sa imi iau fisele din dulap si sa ma indrept in camera in care se si fuma(iarna era groaznic!). Amintirea imi este totusi vie si revad clipa in care plasam fisa in uriasul aparat prezent in incaperea dedicata, selectam cu placere cafeaua mult dorita si stateam in asteptare. Asteptare mult mai dulce daca se intampla sa fie cineva la coada si sa priveasca insistent la situatia paharului de plastic care statea cuminte si primea bautura.
Apucam cu grija paharul cu acea bautura incolora, de multe ori si foarte amara(uitam sa apas o data pe butonul de zahar) careia ii spuneam cafea. Recunosc acum sincer, dupa atata timp in care am gustat printre cele mai fine cafele, apa aia calda cu gust de cafea pe care o tineam cu grija in timp ce trageam cu nesat din tigara, este poate printre cele mai bune cafele pe care le-am baut vreodata. Compania, timpul ala au compensat pretentioasele espresso pe care le-am savurat ulterior…
comentarii recente